Descriere - compunere despre ploaie, furtună

O descriere a unui colţ de natură în timpul unei ploi; o furtună cu tunete şi fulgere. Compunerea conţine elemente de descriere a unei furtuni.

Picurii mari şi grei cad furioşi din înalturi. Parcă s-au rupt zăgazurile cerului. Ploaia deasă nu are nicio milă faţă de pământul deja ticsit peste măsură de apă. Solul nu mai poate înghiţi apa care cade fără încetare de câteva ore, astfel că formează şiroie mari, care se preling la tot pasul. Întreg cuprinsul pare un râu ieşit din matcă.

Din cerul presărat la tot pasul cu nori negri, fulgere orbitoare încă mai brăzdează cerul. Sunt atât de aproape de sol încât ai impresia că cerul s-a prăvălit pe pământ. Chiar dacă nu este nimic mistic în aceste fulgere, nu ai cum să nu te întrebi dacă nu este mâna zeilor la mijloc. Dar nu orice zei, ci unii mânioşi pe biata natură şi pe vieţuitoarele care o populează. Ca la un semn, fulgerele încetează. După câteva secunde de respiro, în care natura îşi trage sufletul, zgomote răsunătoare asurzesc peisajul. Natura tresare! Sunetul înfiorător al tunetului încremeneşte totul în jur. Pentru câteva momente, care par ore, ai impresia că nu mai există scăpare. După ce şi ultimul ecoul al tunetului se stinge, se aşterne liniştea. O linişte aparentă, căci ploaia continuă să-şi verse năduful asupra naturii cu sunete dese şi înfundate. În continuare, stropii de ploaie cad ca nişte săgeţi asupra pământului.

Crengile copacilor se apleacă obosite în faţa patimii ploii. Un vânt rece, şi suficient de puternic cât să încline copacii, îi ţine isonul. Cea mai afectată de urgia ploii este iarba. Aceasta se chinuie din răsputeri să-şi păstreze firişoarele verzi la suprafaţă pentru a putea respira în voie. Dacă ploia va continua în acelaşi ritm, nu va mai rezista multă vreme. Câteva flori şi-au pierdut petalele frumos colorate. Arată de parcă ar fi supărate de pierderea suferită; apa se scurge pe frunzele lor asemenea unor lacrimi pline de durere. Pe nesimţite, ploaia îşi pierde puterile. Stropii de ploaie cad din ce în ce mai rar şi fac loc razelor de soare. La început timide, dar mai apoi puternice, reuşesc să învingă urgia ce nu părea să aibă sfârşit. Ici colo se aud ciripituri de păsări, semn că-şi părăsesc ascunzătorile. Se pregătesc să se înfrupte din aerul proaspăt al naturii de după ploaie.